Himera…


cold

Himera…

Azi ninge tare, draga mea

pe sufletu-mi câmpie,

e frig, e trist și plin de nea,

iar tu – o utopie…

Abia-ți zăresc grăbitul pas,

abia de-aud cum bate

secunda noastră în vechiul ceas

și-n gând – eternitate…

Mă lupt cu gerul din priviri

răpuns de  cruda noapte,

lăsându-mi iarna-n amintiri

și-n zări – apus de carte…

Azi ninge tare, draga mea

cu lacrimi înghețate,

și-mi pare-a fi furtună grea –

un „eu” și „tu” uitate…

Orbii


sadness

Orbii…

Oh, suflete himere, tot triste, visătoare –
Neștiutori de lume, cu vise-amăgitoare
Țintiți spre nicăierea priviri de umbră pline!
Sinistre manechine…

Ridicoli fără voie cu umblet de lunatici
Pe fața voastră plâng războinici singuratici
Ce ochii și-i îndreaptă spre-ndepărtata zare –
O noapte peste timp și-o zi fără de soare…

Oh, amforă-a tristeţii, tu, mare taciturnă,
Azi tot mai mult te-asemeni cu bolta cea nocturnă!
Azi, tot mai deși sunt corbii…

Iar inima mă-ntreabă, când pașii mei trec grei
-De unde vin sărmanii și unde se duc ei?
Pe unde trăiesc orbii…

De veghe la marginea nopții


Mă sting din zi în zi mai mult

Cu tot cu greu pe pleoape –

Mă duc, și-mi caut așternut –

departe…

 

Mai ieri cântau deasupra ta

Mesteceni și salcâmii –

Iar azi vorbesc în urma mea –

postumii…

 

Mă-ndrept spre scumpul nicăieri

Și-mi caut un părinte –

S-adune-n zarea unei seri –

morminte…

 

Mă sting ușor, ușor, trecut

Cu tot cu glasul lumii –

Mă duc și caut să îmi mut –

antumii…

E toamnă…


Ard felinarele pustii în prag de seară –

culoarea vremii dintr-un ceas trecut,

pictând în zare suflete de ceară,

în fum și ceață și gânduri de demult.

 

E-o noapte udă, tristă, solitară

pe drum de toamnă, prin frunze – așternut,

iar nori se-așează peste-a ei povară,

șoptindu-i tainic plânsul unui mut.

 

Departe umbre de lumini coboară

pe-a lumii față, peste-al ei ținut

și-n pași grăbiți o ploaie se strecoră

și-i stinge vraja printr-un lung sărut…

Iubite cititor…


Iubite cititor, azi către tine

Înclin cu măiestrie şi cu dor

A mea melancolie şi suspine,

Şi plânsete în vers de muritor.

Căci nasc din glasul tău, prieten vechi

Şi-n ochii tăi m-ascund ca un fugar

Ce-şi caută cuvintelor perechi

Şi gândurilor sale un altar.

Prezentul mi-e trecut şi viitor,

Şi vis, şi amintire, şi coşmar,

Iar rândul meu un simplu călător

La braţul tău trecut de timp, hoinar.

Iubite cititor, azi către tine

Înclin cu măiestrie şi cu dor

Cuvintele ce au ascuns în mine

Sfârşitul unui suflet trecător.

Glosă…


Gânduri albe, gânduri negre

Vin, te cheamă și te-ndrumă,

Câte-n lume sunt alegre,

Înainte sau pe urmă,

Fără capăt și pereche

Tu rămai doar o postumă,

Un prolog de carte veche –

Viața nu-i decât o sumă.

De la soartă, la durere,

L-aspirații efemere,

Tu te caută-n tăcere

Rătăcit în lumi himere.

Azi ești sus, maine-n cădere,

Scriind maxime celebre

Ce-au născut c-o adiere

Gînduri albe, gânduri negre.

Călătoare-n rânduri, rânduri

Pașii tăi grăbiți înșiră,

Căci tu, om din mii de gânduri

Ai trăit mereu în umbră.

Nu ai teamă de adâncuri;

Doar ingenui se consumă,

Cei ce nu mor peste veacuri:

Vin, te cheamă și te-ndrumă.

Tu te-așează peste toate

Și din toate ia-ți putere,

Căci nu ai decât o carte,

Urmărește-o cu plăcere.

Nu uita că peste noapte

Nu dispar clipele negre,

Dar privește de departe

Câte-n lume sunt alegre.

Câți pe tine nu te-ar vinde

Dintre cei lipsiți de faimă,

Când pe pleoape suferinde

Ți-au fost scrise fără noimă

Toate-acuzele aprinse,

Ce odată se destramă –

De-ochiu tău ușor surprinse

Înainte sau pe urmă.

Pleacă-ți aripi ostenite

Pe al tău iubit genunche,

Iară ochiul tău fierbinte

Căuta-va zarea veche.

Nu uita, ci ia aminte,

Câte-ți trec pe la ureche

Nu le prinde în cuvinte

Făra capăt și pereche.

Peste clipe-n rând și veacuri,

Mai în seamă, mai în glumă,

Îți aduni gânduri și ceasuri –

Ce-ai pierdut, ce lași în urmă;

Căci asemeni unor cânturi

De trecut, prezentul sună.

Filosof sau rimă-n versuri,

Tu rămâi doar o postumă.

Iar când doruri ți se-adună,

Lumea-ntreagă îngenunche,

Aducându-ți împreună

Gândurile nepereche.

Glasul lor va fi minciună,

Căci din epoca străveche

Ți-este scris să lași sub lună

Un prolog de carte veche.

Nimeni nu va ști vreodată

Câte-n lume i se curmă

Celui ce se pierde-n artă,

În a morții tristă umbră;

Însă tu iubește, iartă,

Chiar și clipa de pe urmă

Care-ți va șopti inertă:

Viața nu-i decât o sumă!

Viața nu-i decât o sumă –

Un prolog de carte veche;

Iară tu doar o postumă

Fără capăt și pereche,

Înainte sau pe urmă

Câte-n lume sunt alegre,

Vin, te cheamă și te-ndrumă:

Gânduri albe, gânduri negre.

„Noi ne-am mințit…”


Noi n-am murit

precum poeții în cărțile-nvechite;

nici n-am iubit

precum condeiul cuvinte prăfuite;

Noi ne-am iubit…

 

Noi n-am trăit

precum cocorii pe zări nemărginite;

nici n-am dorit

precum apusul, cântări însuflețite;

Noi ne-am dorit…

 

Noi n-am zâmbit

precum actorii la despărțiri gândite;

nici n-am mințit

precum iubirea sufletele triste;

Noi ne-am mințit…