Cu dor de timp…


Mi-am închinat în palma ta

cuvinte,

să-ţi scriu sonet şi gânduri

şi vise neîmplinite;

să-ţi caut frumuseţea

oglinzilor pierdute

pe mări, pe zări, pe umbre de uitări,

pe braţele iubirii –

lumina veşnic-a-nserării…

Cu praf din timp ţi-am împletit privirea

şi focul din adânc

şi însăşi veşnicia,

ţi le-am descris –

un vis ce nu a fost atins…

Mi-am închinat din gând

un rând,

un pas şoptit

în infinit –

un fir din vânt

sau un cuvânt…

Anunțuri

Not me… Not I…


Nevinovate îmi sunt cuvintele în faţa demonului din mine, căci însetat de durere le sfăşie şoaptele… îmi plânge gândirea prin ochii-mi secaţi de speranţă, iar lacrimi se pierd în pustiu…

Sunt atâtea momente care definesc firea unei personae… Sunt atâtea gânduri care ne sapă raţiunea, care ne ţes sau nu culoare vieţii… Uneori mult prea multe…  Mă întreb cum de omul poate schimba atâtea clipe într-un singur ceas, el – atât de mic într-o lume atât de mare… Cum de câteva cuvinte îţi pot umple sufletul de zâmbete sau ţi-l pot sfâşia în durere… (?)

E aşa complicat să înţelegi cum de eşti pus uneori la zid, aruncat la pământ doar ca o simplă încercare pentru că, de fiecare dată, ai un nou drum înainte…

Am încercat deseori să găsesc răspuns misterioasei întrebări <<DE CE?>>dar de cele mai multe ori, am aflat că în spatele ei se ascunde multă răbdare, înţelegere, şi chiar, afecţiune…

Mi-aş fi dorit să pot înţelege toate tainele UNIVERSULUI, să călătoresc , să-i cunosc pe mulţi din jur, să pot să-i citesc pe ceilalţi, dar nu am reuşit să mă citesc pe mine… nu am reuşit să înţeleg un suflet atât de complicat ca al meu… La ce mă pot aştepta din jur?

Viaţa poate fi atât de frumoasă dacă ştii să o preţuieşti, dar poate fi şi furtunoasă dacă îi declari război…

Multe gânduri, sentimente, amintiri mă încearcă în momentul de faţă, dar o privire “sus” e tot ce pot arunca… sus, cât mai sus…

Am nevoie de o pauză, o perioadă de refacere… Şi asta caut acum…

Vă transmit cele mai frumoase şi mai călduroase gânduri!

PS: Revin peste ceva timp cu versuri noi, sper. 🙂

cuvinte (ne)potrivite…


…încerc să scriu, să vorbesc acolo unde nu mi s-a deschis niciodată… n-am înţeles de ce… m-am chinuit în ultimii ani să înţeleg de ce eu sau poate de ce aşa… mi-am pierdut în timp ce mi-a fost lasat –sănătatea- oare de ce? …mă întreb şi răspund simplu “aşa e viaţa…” mi-am pierdut orice speranţă…  aveam nevoie de o vorbă buna din partea cuiva… căutam… nu am gasit… oare de ce? “pentru că nimeni nu a ştiut niciodată ce simt… dacă sunt sau nu…” am tot crezut că cei apropiaţi, prieteni sau nu vor fi mereu acolo unde vei avea nevoie… n-a fost aşa… astfel, m-am apucat sa scriu… dar la ce folos niste cuvinte dacă timpul te omoară încet, încet?

…m-am întrebat mereu de ce pun atata suflet în tot… (?) de ce mă închid înlăuntrul meu şi sufăr de orice, la orice… (?) de multe ori mi-am spus “aşa sunt…” în zadar sfârşesc întrebarile… odată cu mine…

…mi-aş fi dorit un singur prieten adevarat macar… visam sa împart totul cu cineva… am eşuat şi aici, deşi am pus întotdeauna “totul”… aş fi fost acolo pentru oricine, oricând… aş fi dat orice doar ca să-I ajut cu ceva, chiar dacă uitam de mine… mă bucuram că pot să fac ceva pentru ei… asta până am întâlnit o persoană… gesturi nebune, reacţii impulsive, zâmbete, ironizări… mă simţeam atat de bine… uşor, uşor m-am ataşat de ea… îmi doream să-i fiu mereu alături, să o susţin, să o ajut… îmi doream doar… n-a fost aşa… de ce? “vina mea, ma implic prea mult, pun prea mult suflet…” dacă aş fi ştiut că tot ce fac eu e în zadar, că n-o să primesc niciodată ce aştept… n-aş fi insistat cu nimic…

…bat în retragere… nu-mi pasa… nu-mi mai pasa de nimic ce va urma… am plans prea mult ca să poată ceva să doară mai mult…

…cert e ca îmi pare atat de rău… de tot… de… toate… dar poate într-o zi, va fi altfel… poate se va întâmpla, poate nu… poate va veni şi ziua cu doua dimineţi…

…insa mi-e dor… mi-e al naibii de dor de ea…

Poezie despre love…


Poezie despre love

I love you atat de tare
…Incat I believe ca mor,
You are so incantatoare
Oh, my dear, cat te-ador.

When I go la brat cu tine
Ma simt very magulit
Ca are looking toti la mine
Oh, I’m so, so fericit.

All ar fi atat e bine
But you see, nu-i chiar asa,
Caci I tell ce simt in mine

Dar tu smile si smile intr-una
And I think ca spun traznai.
Please don’t face pe nebuna
Si mai look in ochii mei.

Understand? I love you draga
Cum the hell sa-ti mai vorbesc
You are totul pentru mine
And I want sa te-ntalnesc.

But is difficult, vezi bine
Caci your mother is pe faza
Si din five in five minute
Carefully te controleaza.

„imprumutata” (-_-)

doar doi copii…


Oare mai stii…?

Iti mai aduci aminte

De cand eram copii?

Voiam sa zbor-

 Spre zări necunoscute,

Azi… plang de dor

Cu nimeni să m-asculte…

Imi doream cerul…

Mi l-ai promis candva,

Dar ai uitat sa-mi spui

Ca nu putem zbura…

Ai uitat sa-mi spui

Ca nu-l voi mai vedea…

Atunci, mi-am dorit marea…

Era asa tacută,

Vorbea cu zarea,

O cauta pierduta…

Dar nimeni nu mi-a spus

Ca intr-o buna zi

Zarea va fi apus,

Iar marea va iubi…

Nimeni nu mi-a spus…

Eram doar doi copii…

Oare de noi,

Cine va sti?

De noi…

De-acei copii…

Negru de fum…


Ce fum însetat de culoare…

Nebun temator de prezent

Mi-apasa secundele goale

Si glasul incert…

E umbra uitarii, dar parca

Sclipirea din ochi ma raneşte,

Iar braţele îi sunt de piatra

Cand gandul batran imi loveste…

Nimic mai frumos decat paşii

Ce-mi numara clipe de ieri,

Sa cearna culoare şi nopţii

Şi albelor seri…

Cateodata…


Si… ploua cateodata

Pe sufletele triste,

Pe inimi ce altadata

Erau iubiri aprinse…

Si… plang in miez de noapte

Poeţii solitari

In parcuri neaflate

De ochii lumii mari…

Si… dorm pe cer suspine,

Pe mari ofteaza vantul,

Iar eu… mi-e dor de tine,

Chiar de ma cearta gandul…

Si… ploua chiar si-o data

Cu picuri grei de dor,

Caci lacrimi sunt de piatra

Acelea  ce nu mor…