Tu şi Viața…


2018-01-25-11-29-08.jpg

„Există o putere supremă şi o forță absolută care guvernează întregul Univers, iar Tu faci parte integrantă din aceasta putere.”
(Prentice Mulford)

Unul dintre cele mai frumoase şi mai importante daruri pe care îl putem primi în aceasta lume este – viața. Acest miracol natural ne oferă şansa de a ne crea şi împlini propriul destin.
Încă de la început, toți suntem înzestrați cu aceleaşi forțe, aceleaşi abilități, puteri interioare şi, totodată, aceeaşi capacitatea de a ne dezvolta, de a evolua, de a ne adapta şi de a ne crea propriul traseu în viață. Totul depinde de fiecare persoana în parte, iar principalul avantaj pe care îl avem este capacitatea de a alege – de a fi propriul arbitru -.
Probabil că mulți dintre noi se gândesc şi la mediul în care ne naştem, circumstanțe şi oameni care ne pot influența negativ sau ne pot „anula” aceasta egalitate în forțe. Este cât se poate de firesc să privim lucrurile în ansamblul lor, însă consider că adevărata imagine pe care trebuie să o studiem amănunțit este cea care vine din interiorul fiecăruia.
Indiferent că ne naştem într-o familie bogată sau una săracă, între oameni buni sau oameni mai puțin buni, în religii diferite sau culturi diferite, fie că ajungi în stradă din cauza unor eşecuri şi proaste alegeri ale persoanelor care te-au creat, mai presus de orice eşti o ființă eternă şi trebuie să fii conştient că poți trăi viața pe care ți-o doreşti.
Gândiți-vă la un arbore, la un copac. El este unul singur şi poate avea o mulțime de frunze. Un singur copac hrăneşte o mulțime de frunze, iar fiecare frunză chiar dacă aparent seamănă cu celelalte, în esență este unică, va creşte, va rugini şi va cădea atunci când ea îşi va încheia ciclul vieții. Asemeni acestor frunze suntem şi noi. Toți suntem conectați la acelaşi copac – viața.
Însă există legi şi forțe care guvernează în jurul şi în interiorul nostru, care ne mențin şi ne influențează viața şi modul în care trăim.

Înainte de a îmi exprima opinia cu privire la aceste forțe, apelaz la bunăvoința şi dorința tuturor celor care doresc să ne „redescoperim” împreună, aşteptând părerile dvs. şi răspunsuri pentru întrebarea:
– Care credeți că este cea mai mare şi mai importantă Putere/Forță în viață? –

Vă transmit tuturor cele mai frumoase şi mai calduroase gânduri!

Reclame

Un gând despre „Tu şi Viața…

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: