„Mi-e dor…”


Nu credeam că o singură clipă poate distruge vieți, că un singur cuvânt poate aduce un zâmbet de început sau… un suspin din sfârșit…

Nu am înțeles niciodată de ce „clipelor” le trebuiesc „ani” pentru a putea fi înțelese, iar „anilor” le trebuiesc mii de „clipe”  pentru a putea fi descriși… Cum, de altfel, nu am să înțeleg niciodată de ce „răul” se ascunde de cele mai multe ori sub un „suflet de copil”…

Să privesc în oglindă și să văd doar o „mască”… mă înspăimantă…

Unde sunt eu, unde am rămas, unde îmi este bucuria din privire, unde îmi sunt toate speranțele?

Mai știu, oare, să iert, să iubesc, să uit, să zâmbesc… mai știu să fiu eu? ..mai pot fi eu?

Unde a disparut acel copil care se juca în versuri, care trimitea mesaje celor dragi, care se răsfăța în rânduri de scrisori, care aștepta nerăbdător ziua de maine, fără nicio grija? Unde l-am pierdut? …

Mi-e dor de el… mi-e dor să-mi cer iertare de zeci de mii de ori în aceeași zi, aceleiași persoane… Mi-e dor să-i spun că nu am uitat de ea, că îmi amintesc cu drag, că uneori aș vrea s-o mai îmbrățișez, chiar dacă ar fi pentru ultima dată…

 ..mi-e dor și doare…

6 gânduri despre &8222;„Mi-e dor…”&8221;

  1. copilul este in tine,doar ca nu ai mai avut timp de el. si daca ti-e dor actioneaza pentru tine si pentru dorintele tale. o zi buna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s