„De ce”-uri…


„Când pașii mei te vor căuta într-o noapte de lacrimi, nu te teme… ei nu te vor putea ajunge niciodată…”

Mi-am promis că voi fi cuminte, că nu te voi căuta când am nevoie, că indiferent de orice viața merge mai departe… cu sau fără mine, că nu voi plânge atunci când simt că doare, că voi avea grijă de mine, că voi lasa în urmă tot ce îmi era prezent odată… că voi fi eu…

Dar cum sunt eu? Cine sunt eu în realitate? De ce îmi e atât de greu să-mi răspund, să-ți răspund? De ce nu pot înlocui „de ce”-urile cu „pentru că”? De ce eu am devenit „toți” și „toți” m-au lăsat în urmă? De ce nu pot să adorm doar când îmi închid ochii… și-mi trebuiesc ore întregi doar ca să realizez cât timp am irosit?

De ce deseori ne pierdem în cuvinte care nu-și au rostul? De ce un simplu „iartă-mă” nu este suficient pentru a vindeca clipele noastre de rătăcire? De ce un sincer „te iubesc” nu valorează mai mult decât o mie de fapte, ci invers? De ce aș vrea să spun că „mi-e dor de noi”, când niciodată nu am fost aproape? „De ce” nu mai contează?

Poate într-o zi voi reuși să-mi respect toate promisiunile… poate în acea zi va fi prea târziu pentru asta… poate voi încerca să ajung la tine sau poate niciodată nu mă voi întoarce…

..poate… 

 

 

2 gânduri despre &8222;„De ce”-uri…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s