cuvinte (ne)potrivite…


…încerc să scriu, să vorbesc acolo unde nu mi s-a deschis niciodată… n-am înţeles de ce… m-am chinuit în ultimii ani să înţeleg de ce eu sau poate de ce aşa… mi-am pierdut în timp ce mi-a fost lasat –sănătatea- oare de ce? …mă întreb şi răspund simplu “aşa e viaţa…” mi-am pierdut orice speranţă…  aveam nevoie de o vorbă buna din partea cuiva… căutam… nu am gasit… oare de ce? “pentru că nimeni nu a ştiut niciodată ce simt… dacă sunt sau nu…” am tot crezut că cei apropiaţi, prieteni sau nu vor fi mereu acolo unde vei avea nevoie… n-a fost aşa… astfel, m-am apucat sa scriu… dar la ce folos niste cuvinte dacă timpul te omoară încet, încet?

…m-am întrebat mereu de ce pun atata suflet în tot… (?) de ce mă închid înlăuntrul meu şi sufăr de orice, la orice… (?) de multe ori mi-am spus “aşa sunt…” în zadar sfârşesc întrebarile… odată cu mine…

…mi-aş fi dorit un singur prieten adevarat macar… visam sa împart totul cu cineva… am eşuat şi aici, deşi am pus întotdeauna “totul”… aş fi fost acolo pentru oricine, oricând… aş fi dat orice doar ca să-I ajut cu ceva, chiar dacă uitam de mine… mă bucuram că pot să fac ceva pentru ei… asta până am întâlnit o persoană… gesturi nebune, reacţii impulsive, zâmbete, ironizări… mă simţeam atat de bine… uşor, uşor m-am ataşat de ea… îmi doream să-i fiu mereu alături, să o susţin, să o ajut… îmi doream doar… n-a fost aşa… de ce? “vina mea, ma implic prea mult, pun prea mult suflet…” dacă aş fi ştiut că tot ce fac eu e în zadar, că n-o să primesc niciodată ce aştept… n-aş fi insistat cu nimic…

…bat în retragere… nu-mi pasa… nu-mi mai pasa de nimic ce va urma… am plans prea mult ca să poată ceva să doară mai mult…

…cert e ca îmi pare atat de rău… de tot… de… toate… dar poate într-o zi, va fi altfel… poate se va întâmpla, poate nu… poate va veni şi ziua cu doua dimineţi…

…insa mi-e dor… mi-e al naibii de dor de ea…