My immortal..


Mama ei de treaba..😦 Cand sa spun ca azi a avut o zi „plina” totul s-a prabusit, intr-o secunda.. Ma simt vinovata, dar.. in acelas timp si foarte trista.. chiar daca nu stiu cat de mult crede asta.. chiar daca nu stiu cat de mult m-a crezut, sau.. de loc.. dar vreau sa stie ca greseala mea e ca spun de multe ori ceea ce gandesc.. si asta sincer.. imi pare rau daca asta a deranjat, dar.. sunt cum sunt.. Imi vin acum atatea lucruri in cap… atatea fraze repetate… atatea ganduri care ma condamna.. sincer mi-e frica… mi-e frica de realitatea asta ingrozitoare pe care tot incerc sa o inving.. dar.. in zadar. A inceput sa-mi fie teama de mine.. poate caracterul meu e vinovat pentru atatea dezamagiri.. poate asta nu a reusit sa inteleaga la mine.. firea mea… Dar daca toate neplacerile m-au indemnat sa fiu asa? Dar pana la urma cum sunt? Ce sunt? intrebari inutile… tacere..tacere si lacrimi… doar atat.. In fine, ma macina viitorul… ma intristeaza toate.. dar.. daca am aruncat zarurile, trebuie sa joc.. oricum nu cred ca mai e mult pana la sfarsit, stiind ca voi face tot posibilul sa pierd… poate asa se va simti mai bine…

P.S: Nu stiu cat de mult va intelege cineva din aceasta postare, dar nici nu trebuie pentru ca uneori cheia ajunge doar la persoanele care ma „cunosc”…

7 gânduri despre &8222;My immortal..&8221;

  1. Făcând într-o zi ordine printre maldărele de cărţi, reviste, foi, etc., pe care toată lumea le păstrează🙂, am găsit câteva caiete din liceu, un fel de jurnale personale, în care scriam destul de des. Şi ce m-a determinat să-ţi scriu despre asta e că P.S.-ul tău sună exact cu ce scriam eu la un moment dat. Scrieri care îmi par acum copilării, dar atunci erau foarte întemeiate acele idei şi-mi dau seama că făceam tot ce-mi era cu putinţă să păstrez acea tristeţe, amplificând-o chiar, deoarece mă scotea din rutină, rutină în care mi se părea mie că toţi ceilalţi din jurul se află cu indiferenţă. N-am avut puterea să citesc foarte multe pagini, deoarece conţineau multe adevăruri sau cel puţin trăiri autentice. Un singur lucru pot să-ţi spun: că sensibilitatea e o calitate pe care nu o întâlneşti la multe persoane, dar trebuie să ştii cui s-o afişezi. Altminteri, devii vulnerabilă. Trebuie mereu să fii puternică! Şi pentru că îţi plac versurile, îţi dăruiesc câteva, scrise pe cand aveam şi eu nu mai mult de 16 ani. Nu era adresată vreunui iubit real, ci mai degrabă ideii de a iubi🙂 Şi nu au nici rimă🙂

    Iubite, mi-ai daruit un iad de fericire,
    Iar eu am întins mâna
    Şi am căzut în adâncul tău,
    Lovindu-mă de orgoliul
    Ce se-nălţa să iasă biruitor.

    Am închis ochii,
    Dar te-am văzut din nou pe tine,
    M-am strâns la pieptul tău
    Şi m-am trezit în luna plină.

    Am plâns apoi,
    Dar lacrimile-mi erau bucăţi rupte din tine.
    Am murit…
    Şi-am înviat iarăşi în tine.

    • iti multumesc mutl :* si sunt de acord cu tine, pt ca si eu vara asta mi-am gasit un caiet din clasa a 5a cand scriam versuri de inceput… si chiar ma gandeam dupa ce am recitit unele ca erau cam copilaresti😀 viziunile asupra anumitor lucruri se schimba odata ce inaintam in viata😉
      multumesc pt versuri, sunt frumoase :* si ma bucur ca incep sa gasesc in tine un prieten🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s